O vulpe la ţăran se înnădis-odată
La păsări în poiată.
Cu-acea deprindere şi iarna pe omăt,
Ea noaptea au venit flămândă la ospăt,
Şi în găini s-au desfătat.
Iar după ce s-au săturat,
Apoi au zis: „Destul, mă duc degrab-acasă,
Ca nu cumva să dau pielcica pentru masă”.
Dar îngrijirea ei, curând s-au împlinit:
Căci urma se vedea, pe unde au venit.
Ţăranul vânător s-au şi luat pe urmă,
Şi vulpea au ieşit de contăş foarte bună.
Ce dac-ar fi şi-n lumea mare
Văzută urma la tâlhari,
Atunci mă jur, fără mustrare,
Că s-ar vădi şi în curţi mari.