Zmeul - de Alecu Donici

8.0/10 - 173 de voturi
Zmeul

Un zmeu cu-o coadă lungă şi cu-o zbârnâitoare

De tot răsunătoare,

Văzându-se odată sub nouri ridicat,

La fluturul din vale, acestea au strigat:

– Zburdalnică fiinţă!

Tu, care toată ziua cu-atâta uşurinţă,

Te-alungi tot după flori,

De ce nu cutezi oare să te ridici ca mine,

Să răspândeşti în aer miroase şi fiori?

Mi-e milă, zău, de tine,

Căci în întinsul spaţiu abia te mai zăresc.

– O, nu-ţi mai fie milă, lui fluturul îi zice.

Eu soarta-ţi n-o doresc.

Tu zbori legat,

Eu liber mă desfătez aice

De flori înconjurat.

A ta zbârnâitură e şărlătănerie;

Chiar starea ta atârnă de vânt şi de copii;

În fine, tu eşti jucărie,

Iar eu sunt dintre vii.

Aşa şi între oameni sunt şarlatani, sunt zmei,

Ce zbârnâiesc, se-nalţă cât vântul lor le bate;

Iar cum a lui suflare ori stă, ori se abate,

Ca vântul cad şi ei.